Lilia Strîmbanu











{August 4, 2014}   Aparențe

În suflet se trezește o furtună
Și fulgeră cu foc și pară, tună.
Nu e ușor să porți pe cap cunună,
Căci n-ai de-ales, urmează să fii bună.

Dar cum se descifrează astă bunătate
Smirenie, Blîndețe, Puritate?,
Chiar nu ar mai avea însemnătate
De am trata viața cu demnitate.

Dar noi ne-mpotrivim acestor vremuri,
Și viața ne transformă-n scrum și fumuri,
Sunt multe piedici pe mai multe drumuri,
Deși insiști că nu ții teamă, tremuri.

Și tu, și ei și toți noi împreună,
Ne-ascundem după zîmbet de furtună,
Nu-i de moment, e pentru totdeauna,
Ori te ridici, ori cazi în văgăună.

Și recunosc, iertată-mi fie siguranța,
Demult nu mai trăiesc doar cu Speranța,
N-aștept murind să vină Ambulanța,
Chiar dacă viața poate fi doar aparența.
aparente



{August 3, 2014}   Un surîs…

Cu răbdare treci și marea,
Iar cu zîmbetul furtuna,
Vei uita ce-i disperarea,
Dacă vei zîmbi într-una.

Dar zîmbește sincer astăzi,
Mîne poate nu va fi,
Ce a fost frumos dăunăzi
Poate nu va reveni.

Dăruiește lumii bine,
Într-un zîmbet o speranță
Toți vor trage înspre tine,
Molipsiți de cutezanță.

Tu vei fi lumina vieții
Și a zilelor lor triste,
Căci zîmbi-vor și pereții
Caselor ce-acum le sunt ariște.

…………………………………………..

Cel ce are cuget știe,
Un surîs e cît o mie,
De vorbe spuse să fie,
E o-ntreagă alchimie.
zimbet



Razele pictează-n aer umbre,
După care stau destine sumbre,
Viețile sunt colorate-n zebre,
Ferb ca în cotlon mănunchi de febre.

Ne mișcăm ca zombi fără zile,
Mai gîndim, dar cu gînduri tiptile.
Noi eroi sau ființe fragile?
Mai degrabă-n Spania gherile.

Ne blocăm dacă pornim idile,
Nu mai suntem oameni, ci fosile.
Pierdem urma printre mii de file
De istorii triste și umile.

Noaptea-i luminată de lanterne,
Ce ascund de fapt taine eterne,
Ziua adevăruri nu discerne
Peste ele-un strat de praf așterne.

Și-amintiri uitate-în trecuturi,
Fericiri pierdute în tumulturi,
Oameni ce trăiesc de ani alături,
Astăzi dorm sub diferite pături.
iros



Noapte ești tu?
Poate da poate nu,
Poate sunt zi
Ori amurg ori ce-o fi.

Te voi iubi,
Dar tu mă vei iubi?
Mă voi gîndi,
Iar apoi răzgîndi.

Te voi lăsa
Doar în dragostea ta.
Mă vei trăda?
Oare chiar vei putea?

Nu spune da
Și voi fi doar a ta.
Mă vei blama?
Tu sau eu victima?

Doar ei doi el și ea,
Reînvie iubirea
Și ucid despărțiea?
E prea grea întrebarea.
noi doi



{Iulie 22, 2014}   … pierdută în neant

Un ghem de nervi ești în această clipă
Și tot ce mișcă enervează și irită,
Te dă-n călduri de parc-ar fi o gripă,
Te roade chiar mai rău ca o artrită.

Și orice hotărîre e subită
Și nu accepți mai mult să fii iubită,
Te-ntorci și pleci în nicăieri grăbită
Și globu-l cade brusc de pe orbită.

O dragoste din cioburi zămislită,
Cu-o singură privire-i nimicită,
Cu un cuvînt pe veci e omorîtă
Și-n taină plîngi amar, căci ești zdrobită.

O dragoste ce e în gri vopsită
Și-n lipsă de emoții fals cioplită,
E ca avere-an van agonisită
Și pe nimicuri multe cheltuită.

Te simți precum ai fi fost jefuită,
În dragoste ironic răstignită,
Numai să nu-l întrebi pe Domnul copleșită,
De ce ți-a dat așa soartă cumplită.

Cel mai ușor e să te dai bătută,
Căci nimeni nu te-ascultă, nici ajută,
Pe coardele din suflet cînt-o alăută,
Despre-o iubire în neant pierdută.
neant



et cetera