Lilia Strîmbanu











{Octombrie 7, 2009}   DEPENDENŢA DE BANI

Se vorbeşte de droguri de mare risc. Nu ştiu de ce banul nu este trecut la această categorie. Nu banul în sine, ci dependenţa fată de el. Nu cred că e cazul să vă înşir exemple, schimbări de comportament, convingeri, prieteni şi chiar abandonul propriei personalităţi de teama de a pierde raţia lunară, care se dă pe card şi nu în venă. Proporţiile fenomenului sunt de masă, e deci mai periculos decît o doză de heroină. Poate ar trebui să ne ocupăm puţin şi de dealeri, de cei care cred că dacă au bani pot cumpăra orice şi pe oricine. Trist este că le reuşeste în tot mai multe cazuri. Trist şi alarmant. Comentaţi cu încredere



{Septembrie 20, 2009}   Calculatorul si heroina-ce le uneşte?

„Dependenţa de calculator” este o sintagmă acceptată de mulţi psihanalişti, sintagmă prin care este definită dependenţa de maşina diabolică ce îţi poate oferi orice informaţie. O maşinărie care funcţionează doar pe bază de impulsuri, dar care este tot atît de deşteaptă ca şi utilizatorul ei( poate mai deşteaptă chiar) şi care este cel mai mare stoc de date( atunci cînd este conectată la Internet), cunoscută de om pînă în prezent. Internet-caffee-urile sunt pline de adolescenţi (şi nu numai) care fug de acasă pentru a tasta. Majoritatea acestora nu vin în căutarea unor informaţii, ci pur şi simplu pentru a accesa jocuri interactive pe reţeaua Internet. Dar nu numai jocurile şi pălăvrăgeala sunt componente ale Internetului, ci poate cea mai importantă funcţie a sa , este volumul aproape nelimitat de informaţii. Aceasta este cea mai mare cucerire a omenirii. Există deja şi edituri electronice care nu mai tipăresc cărţile, ci le publică pe suport electronic. O bibliotecă imensă care o depăşeşte pe cea din Alexandria, aflată într-o continuă acumulare de informaţie şi de cărţi în acelaşi timp, care nu se închide niciodată, cu condiţia că energia care o activează va fi vie. Cu toate acestea calculatorul  s-a transformat , pentru unii, într-un adevărat drog. „Dependenţa de calculator” tinde să devină boala secolului, riscînd să facă mult mai multe victime decît oricare alt drog aflat acum pe piaţă…



et cetera