Lilia Strîmbanu











{Iulie 20, 2014}   Dezamăgire

Ce e dezamăgire-n alt cuvînt?
E visul spulberat de un săbatic vînt,
E ceea ce nici nu-ți trecea prin gînd,
Că te va face să adormi plîngînd.

Să vrei aevea să dispari pe veci,
Și ochii-ți rătăciți, pustii și reci,
Iar vorba e-n cuvinte dure, seci.
Nici sensurile nu le mai diseci.

Nici pe ce lume ești nu înțelegi,
Prin gînduri fără noimă tot alergi,
Încerci fără succes și nu te reculegi,
Ce-a fost legat cîndva nu mai dezlegi

Te treci, te ofilești, renunți ușor,
Și orice om îți pare agresor,
Te ia pe neașteptate un puternic dor,
Iar zîmbetul pe buze e numai un decor.

Nu, nu, nu spune: vreau să mor,
Nu transforma viața-n abator,
Căci poate-acum îți pare-atrăgător,
Dar e de fapt un mit amăgitor.

Un drum ce duce doar în nicăieri,
Ce te-a blocat și azi și ieri și alaltăieri,
Și te-a făcut din nou și iar să speri,
Renunță, căci oricum nu vei primi ce ceri!
deza



{Iunie 29, 2014}   Dor de casă

Doru-n valuri malul îi lovește,
Marea-n spuma lui se contopește,
El turbat în alge se-ncîlcește
Și din nou pe țărm se-arunc-orbește.

E un sentiment nedefinit
Chiar de sensu-i pare explicit.
Cine poate ști cu-adevărat
Ce dor din senin l-a apucat,

Ce îl macină de se-ofilește,
Cu păcate dulci îl ispitește,
Apoi iar cu patimă robustă
Mintea i-o întunecă, i-o-ngustă.

Îl atrage în abisuri negre,
De nimic nu știe, nici nu vede,
De nu-i pasă, nici din ochi clipește
De gîndire trează-l jefuiește.

El pierdut refuză să mai lupte,
Rațiunea să o mai asculte,
Ea care părtașă cu răbdarea,
I-ar fi dăruit poate salvarea.

dor



et cetera