Lilia Strîmbanu











{August 17, 2014}   În dragoste…

În dragoste nimic nu-i imposibil,
Cît este vie ea, poți fi flexibil.
Și tot ce-și spun cei doi pare credibil
Și orice compromis e admisibil.

Iar firul ce-i unește e vizibil
Și el la orice oră-i disponibil
Și-n horoscop îi este compatibil,
El, cel mai bun, frumos, cel mai sensibil.

Atent, drăguț, tot el irezistibil,
Cum ar putea face ceva oribil?
Și s-ar părea că nu este posibil,
Să plece într-un mod imprevizibil.

Și ea frumoasă, unica pe lume,
În șoaptă și în glas el îi tot spune,
Că-i fericirea lui fără de nume,
Un vis aevea, pe pământ minune.

Și ea îl crede ca și el de altfel,
Nici gînd să urmărească un alt țel,
E cu adevărat cel mai fidel,
Exemplu de urmat, un bun model.

Dar nu-i cred cei din jur, vai nemiloșii,
Visează să se certe hulubașii,
„Ne mint din ochi”, bîrfesc invidioșii
Și toarnă gaz pe foc tot ei, ca proștii.

Finalul este trist, e despărțirea,
Oricît de trainică, tot le-au ucis iubirea,
Pustie și pierdută e acum privirea,
În ochi a-nveșnicit durerea și uimirea.

Un paradox e lumea asta mare,
Chiar de iubești oricum nu-ți dă crezare,
De te desparți să nu aștepți iertare,
Căci lumea nu, ea nici-o vină n-are.
]n dra

Anunțuri


Razele pictează-n aer umbre,
După care stau destine sumbre,
Viețile sunt colorate-n zebre,
Ferb ca în cotlon mănunchi de febre.

Ne mișcăm ca zombi fără zile,
Mai gîndim, dar cu gînduri tiptile.
Noi eroi sau ființe fragile?
Mai degrabă-n Spania gherile.

Ne blocăm dacă pornim idile,
Nu mai suntem oameni, ci fosile.
Pierdem urma printre mii de file
De istorii triste și umile.

Noaptea-i luminată de lanterne,
Ce ascund de fapt taine eterne,
Ziua adevăruri nu discerne
Peste ele-un strat de praf așterne.

Și-amintiri uitate-în trecuturi,
Fericiri pierdute în tumulturi,
Oameni ce trăiesc de ani alături,
Astăzi dorm sub diferite pături.
iros



{Iulie 22, 2014}   … pierdută în neant

Un ghem de nervi ești în această clipă
Și tot ce mișcă enervează și irită,
Te dă-n călduri de parc-ar fi o gripă,
Te roade chiar mai rău ca o artrită.

Și orice hotărîre e subită
Și nu accepți mai mult să fii iubită,
Te-ntorci și pleci în nicăieri grăbită
Și globu-l cade brusc de pe orbită.

O dragoste din cioburi zămislită,
Cu-o singură privire-i nimicită,
Cu un cuvînt pe veci e omorîtă
Și-n taină plîngi amar, căci ești zdrobită.

O dragoste ce e în gri vopsită
Și-n lipsă de emoții fals cioplită,
E ca avere-an van agonisită
Și pe nimicuri multe cheltuită.

Te simți precum ai fi fost jefuită,
În dragoste ironic răstignită,
Numai să nu-l întrebi pe Domnul copleșită,
De ce ți-a dat așa soartă cumplită.

Cel mai ușor e să te dai bătută,
Căci nimeni nu te-ascultă, nici ajută,
Pe coardele din suflet cînt-o alăută,
Despre-o iubire în neant pierdută.
neant



{Iulie 20, 2014}   Dezamăgire

Ce e dezamăgire-n alt cuvînt?
E visul spulberat de un săbatic vînt,
E ceea ce nici nu-ți trecea prin gînd,
Că te va face să adormi plîngînd.

Să vrei aevea să dispari pe veci,
Și ochii-ți rătăciți, pustii și reci,
Iar vorba e-n cuvinte dure, seci.
Nici sensurile nu le mai diseci.

Nici pe ce lume ești nu înțelegi,
Prin gînduri fără noimă tot alergi,
Încerci fără succes și nu te reculegi,
Ce-a fost legat cîndva nu mai dezlegi

Te treci, te ofilești, renunți ușor,
Și orice om îți pare agresor,
Te ia pe neașteptate un puternic dor,
Iar zîmbetul pe buze e numai un decor.

Nu, nu, nu spune: vreau să mor,
Nu transforma viața-n abator,
Căci poate-acum îți pare-atrăgător,
Dar e de fapt un mit amăgitor.

Un drum ce duce doar în nicăieri,
Ce te-a blocat și azi și ieri și alaltăieri,
Și te-a făcut din nou și iar să speri,
Renunță, căci oricum nu vei primi ce ceri!
deza



E omenește să greșești,
Dar trebuie să-ți ceri iertare,
Căci oare chiar nu știi tu oare,
Că-a ta greșeală rău îl doare?

Lasă mîndria și-alte vicii
Mai uită-o zi și de capricii,
Nu aștepta să dea uitării,
Nu-acesta e prețul iertării,

Nu-l duce-n lumea disperării,
Nu-l fă captiv capitulării.
Nu obliga omul s-aleagă,
Să fie demn sau să te ierte,
Mai bine dac-o să te certe,
Înseamnă că îi mai ești dragă.

Și că iubește, chiar de tace,
Vor spune unii: n-ai ce face,
Chiar nu vezi cum de ațe trage?
Și planuri dubioase coace,

Dar cucerit de-a ta iubire,
Te va sorbi doar din privire
Și va răspunde: fiți pe pace,
Căci tot ea mrejele desface
… …………………………….
E de mirare cum noi singuri,
Ne facem viața tristă, rea,
O transformăm în multe iaduri
Și-apoi ne plîngem „soarta-i grea”.
iertare



et cetera