Lilia Strîmbanu











Razele pictează-n aer umbre,
După care stau destine sumbre,
Viețile sunt colorate-n zebre,
Ferb ca în cotlon mănunchi de febre.

Ne mișcăm ca zombi fără zile,
Mai gîndim, dar cu gînduri tiptile.
Noi eroi sau ființe fragile?
Mai degrabă-n Spania gherile.

Ne blocăm dacă pornim idile,
Nu mai suntem oameni, ci fosile.
Pierdem urma printre mii de file
De istorii triste și umile.

Noaptea-i luminată de lanterne,
Ce ascund de fapt taine eterne,
Ziua adevăruri nu discerne
Peste ele-un strat de praf așterne.

Și-amintiri uitate-în trecuturi,
Fericiri pierdute în tumulturi,
Oameni ce trăiesc de ani alături,
Astăzi dorm sub diferite pături.
iros



Noapte ești tu?
Poate da poate nu,
Poate sunt zi
Ori amurg ori ce-o fi.

Te voi iubi,
Dar tu mă vei iubi?
Mă voi gîndi,
Iar apoi răzgîndi.

Te voi lăsa
Doar în dragostea ta.
Mă vei trăda?
Oare chiar vei putea?

Nu spune da
Și voi fi doar a ta.
Mă vei blama?
Tu sau eu victima?

Doar ei doi el și ea,
Reînvie iubirea
Și ucid despărțiea?
E prea grea întrebarea.
noi doi



et cetera