Lilia Strîmbanu











{Septembrie 19, 2009}   Ce mai expoziţie!

„O parte din timp ne este răpită, alta ne este sustrasă, alta se scurge.Dar cea mai urîtă pierdere este cea datorită neglijenţei şi dacă vei voi să bagi de seamă, vei vedea că cea mai mare parte a vieţii noastre o pierdem făcînd ce nu trebuie, o mare parte, nefăcînd nimic, întreaga  viaţă – făcînd altceva”, ne spune Seneca. Aşa mă gîndeam şi eu în drum spre Moldexpo. Cu toate că necesitatea de a vizita Moldexpo a existat şi anul trecut, pentru prima dată am văzut ce reprezintă centrul de expoziţii cîteva zile în urmă.Nu aş putea spune că am rămas dezamăgită, dar uimită- cu siguranţă…Îmi închipuiam o clădire de proporţii considerabile, de formă sferică, fără geamuri, iar în interior mai multe pavilioane. Am văzut în schimb un teritoriu îngrădit cu un paznic după poartă, alei şi clumbe cu flori- îngrijite şi destul de drăguţe. Cum nu se desfăşura nicio expoziţie în acea zi am ridicat ochii spre cer de indignare- proful a făcut mişto de noi…a cîta oară…Privirea mi s-a fixat pe frunze. M-am gîndit că degrabă se vor îngălbeni şi îşi vor lua zborul spre pămînt, aşa că,  în iureşul turbat al vieţii noastre cotidiene, care ne îndepărtează tot mai mult de natură, ar putea fi ultima ocazie să le admir anul acesta. Peisajul m-a readus în copilărie- nu-mi amintesc exact ce am desenat la prima oră de artă plastică, dar primul meu desen pe care mi-l amintesc a fost o frunză de viţă de vie…La un moment şirul amintirilor a fost întrerupt de de priveliştea unei clădiri părăsite, cu gratiile ruginite şi acoperişul găurit. În închipuirea mea un centru de expoziţii, unde logic ar trebui să fie prezentate inovaţiile şi ineditul, nu se asociază cu o construcţie în curs de ruinare…Şi nicidecum nu mă aşteptam să văd acolo monumentul lui Ilici. La Moldexpo merg merg oameni care au cu totul alte interese ( cel puţin aşa credeam pînă acum ) : de a vedea prezentul, dar mai mult viitoul şi nu pentru a preamări trecutul, de a găsi noi parteneri de afaceri, de a-şi vinde produsul…Dar în ţara în care totul e posibil ar trebui să mă mire doar faptul că mă mai pot mira…În fine, avem ce avem şi cred că asta şi am meritat. Ieşind pe poartă m-am gîndit că tot ce se face e spre binele nostru, acum că am văzut ce reprezintă aşa zisul centru de expoziţii pe timp de pace şi linişte, voi putea să compar cu ceea ce va fi pe timp de război, adică în plină desfăşurare a următoarei expoziţii- cea de mobilă, unde diferiţi participanţi îşi vor expune propria creaţie, prezentînd-o ca pe cea mai, cea mai…

Anunțuri


et cetera