Lilia Strîmbanu











{iunie 30, 2014}   Două umbre
Străine două umbre
Pe drum s-au întîlnit
Una mergea să fure,
Alta la spovedit.

Și prima de uimire
Pe-adoua a-ntrebat
Ce-așteaptă de la preot

Ce vrea să-i fie iertat.

A doua îi răspunse
Cu chipul aplecat
Că ani pierduți în urmă
Comise un păcat.

Și parcă nu crezuse

Să fie-adevărat
Dar acum recunoaște
E vorba de… furat.

Și cum nu avea minte
Nici inimă, nici teamă,
Gîndise ea că nimeni
Nici nu o să-și dea seama.

Dar timpul toate-arată
N-dovezi, în fapte seci,

Ce-am fi uitat odată
Și-am fi-ngropat pe veci.
oameni-umbra
Reclame


et cetera