Lilia Strîmbanu











Razele pictează-n aer umbre,
După care stau destine sumbre,
Viețile sunt colorate-n zebre,
Ferb ca în cotlon mănunchi de febre.

Ne mișcăm ca zombi fără zile,
Mai gîndim, dar cu gînduri tiptile.
Noi eroi sau ființe fragile?
Mai degrabă-n Spania gherile.

Ne blocăm dacă pornim idile,
Nu mai suntem oameni, ci fosile.
Pierdem urma printre mii de file
De istorii triste și umile.

Noaptea-i luminată de lanterne,
Ce ascund de fapt taine eterne,
Ziua adevăruri nu discerne
Peste ele-un strat de praf așterne.

Și-amintiri uitate-în trecuturi,
Fericiri pierdute în tumulturi,
Oameni ce trăiesc de ani alături,
Astăzi dorm sub diferite pături.
iros



{Iunie 25, 2014}   Muza mi-a fost ploaia

Îmi plouă-n telefon și-n suflet

De gînduri multe, răvășite

Deschid umbrela-o pun deasupra

Îmi pierd dorințele rîvnite

Privesc în părți, e lume multă

Străină-apatică, pierdută

Eu strîng umbrela-ngîndurată

De sine și de toți uitată.

P.S. O dedicație tuturor celor care iubesc ploaia, ca și mine.ploaia



et cetera