Lilia Strîmbanu











{iunie 28, 2014}   Strigăt de tăcere

Cînd tăcerea fulgeră-n tot cerul,
Cînd străbate pînă și misterul,
Tace-voi de vremuri încruntată
De minuni ce nu au fost vreodată.

Tace-voi strigînd la-a ta tăcere
Provocată poate de durere,
De umile zile depănate
În povești și bancuri adunate.

Negre, grijile pe ochi pecetluite,
Și pe mîinile-ți de ani muncite,
Spatele și el încovoiat
De acel destin neobrăzat.

Care în tăcere-a fost făcut
Care pîn-la moarte a durut,
Dar și după, pe cealaltă lume
Cine știe-acum de ce anume.

Toți se-ascund de jale printre glume,
Numai una te cheamă pe nume,
Numai ea te strigă cu putere,
Însă nu o face din plăcere
Copleșită-n prag de disperare
Că iubirea-i în tăcere moare.
srigat

Reclame


et cetera